Imi aduc aminte de zilele cand mergeam la munte in primii ani de studentie cu Adi. Luam trenul pana la Sinaia sau Busteni si acolo, aproape tot timpul, gaseam un companion; de fiecare data altul. Mergea cu noi prin padure, pe vai, pana la stanci. Ne incanta compania lui pentru ca ne proteja de ursi. Ii simte dupa miros, ii aude, latra - latra pentru ca e caine. E unul din acei caini fara stapani, care stau pe la marginea padurii in asteptarea unui turist pe care sa-l insoteasca. Daca esti bun cu el, il alinti putin, chiar fara sa-i dai mancare la inceput, te va insoti pe munte, va sta cu tine toata ziua.
.jpg)
M-am obisnuit mult cu ei, incat nici nu ii mai remarcam cand veneau sau nu. Si totusi merita putina atentie. Sunt catei care s-au adaptat la un alt stil de viata - recunosc turistii, pe oamenii de la care ar putea obtine putina atentie si fireste ceva de mancare. Stiu unde sa-i astepte si stiu ca trebuie sa-i insoteasca pana la destinatie. Instinctiv se comporta protectiv - alearga inainte pe traseu, latra dupa ursi, capre, pasari sau alte animale. S-au adaptat precum cateii din oras care stiu sa traverseze strada pe la trecerea de pietoni cand trec si oamenii.
Duminica mi-am adus aminte de acesti catei; am urcat cu Silviu pana la Costila si ne-am gasit imediat insotitor - nici nu l-am cautat de fapt. A venit la noi la masina, un catelandru - corcitura de ciobanesc mioritic. Era un pui - s-a alintat prin padure, sarea prin zapada, s-a jucat cu corzile. A urcat cu noi pana la refugiu, la 1600m si a asteptat cuminte la baza stancii cat timp am escaladat. Ne-a pus putin pe ganduri cand a fugit in sus pe valea Costilei latrand - au fost doar niste capre negre!
Duminica el a fost "Codita"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu