Costila, Hermann Buhl

Poze la http://picasaweb.google.com/vlad.barjovanu/HermannBuhl#

Pe 9 mai am urcat la Costila cu Mke cu tinta traseul Hermann Buhl - cotatie generala 5A, 7- la liber sau V A1. Primul traseu de vara pe anul acesta, catarat pe conglomerat. In cheile turzii am facut mai multe trasee, dar 3A, 3B. Acum urma sa fie altceva.

Am printat topo-ul de pe site-ul lui Bivuac (mersi!) si am plecat la 6 dimineata din fata blocului la mine si la 830 eram in Busteni la caminul alpin cu rucsacii in spinare. Am incercat sa fiu foarte usor, asha ca am luat cu mine doar echipamentul tehnic (peste 25 de bucle echipate, cele 2 semicorzi joker, nuci, scarite, cordelina) o suprageaca pentru vant, o pereche de pantaloni mai grosi, o caciula si o jumatate de litru de apa. Cu toate acestea rucsacul cantarit acasa avea 13.8kg! Asta trebuia sa caram noi doi cumva in perete, plus ce a mai avut si Mihai la el.
Am ajuns la baza traseului cam pe la 1030; nu am mai trecut pe la refugiu - oricum nu era nimeni. Am mers direct la Tancul Mic si ne-am oprit la a doua intrare in Hermann Buhl. De dimineata am mancat fiecare un snitel asa ca inainte de a intra in traseu ne-am combinat la un snikers. Am adunat echipamentul ce urma sa fie carat extra - bocanci, bucle extra, scarite, apa, haine si le-am pus pe toate intr-un singur rucsac. Rucsac pe care urma sa-l care secundul in fiecare lungime. Capul de coarda a avut un rucsac mult mai usor doar cu putina apa.
Am hotarat de la inceput sa mergem cap schimbat - traseul avea 3 lungimi mai tari 6+, 6, si 7-. Restul lungimilor, in varianta clasica fiind de toate vreo 5-6, sunt cotate cam gradul 5 la liber. Cine merge primul? Am jucat piatra, foarfecele si foaia si Mke a castigat el prima lungime. Cum ne-am uitat noi pe topo, am gandit ca putem escalada traseul doar din 4 lungimi mai intinse - oricum aveam 2 semicorzi de 60m. Mihai urma sa catere prima lungime un 6+ si a treia un 6, iar mie imi revenea a doua un 5+ si ultima un 7-.

Intr-un sfarsit pe la 11 pleaca Mke in prima lungime. Intrarea in traseu urmeaza cam 7-8m o fisura dintr-un diedru putin surplombat si inclinat oblic spre stanga.

De la inceput traseul ofera asigurari foarte bune - dupa cum am vazut si ulterior in fiecare lungime am gasit pe parcursul ei si macar 4-5 ancore chimice. In rest pitoane sau pene suficiente. Singura problema a lui Mke la intrare a fost ca i-au inghetat mainile. Fisura a stat in umbra din cauza surplombei si stanca era inca rece. Mke a continuat incet si sigur - a mai consultat topo-ul si cam dupa 40-45m a regrupat pe un tanc iesit din stanca, la baza unei platforme fata cazuta si spalate care conducea sub o surplomba. Am strans si eu ultimele lucruri le-am aruncat in rucsac si am plecat dupa el. Imediat ce am intrat in diedrul intunecat, mi-au inghetat degetele - dar am continuat pana am ajuns la soare - pentru mine a fost mai simplu venind secund. Dupa diedru, traseul te scoate pe o fata spalata, cu o mica brana la baza. Continuarea este o traversare spre dreapta destul de lunga, poate alti 7m pe acea mica brana, intrerupta ici si colo - o traversare nu foarte simpla. Ulterior se reia ascensiunea verticala, pe prize bune la maini - alveole sau fisuri adanci - cu miscari destul de intinse. Fata devine din ce in ce mai dreapta si mai neteda pana in punctul in care ajungi in pasul acestei lungimi - iesirea de pe fata aceasta spalata, la baza inclinata a unui horn, se face pe o priza la mana stanga cat o bombonica M&M :).

Odata ce am depasit acest obstacol, ultima parte a lungimii o reprezinta un horn format intre perete si un bloc de stanca ce iese din perte. Regruparea este fix pe acest bloc de stanca. Hornul lung cam de 5-7m, este surplombat si nu ofera o escalada usoara in horn. Initial escalada continua pe perete, ulterior se intra in horn si se continua pana sus prin horn - eu alegand in partea finala sa ies din horn si sa catar expus direct peste blocul de stanca in afara hornului.
In regrupare am stat foarte confortabil asa ca ne-am odihnit bine si am admirat Valea Prahovei.


In lungimea a doua am plecat eu cap. Din aceasta lungime, traseul este urmeaza o linie predominant spre stanga, prin traversari succesive sau escalada verticala oblica spre stanga. Plecarea in lungimea a 2a este pe o fata cazuta care urca mai sus de blocul pe care am regrupat noi, pana intr-o surplomba. Directia de continuare a traseului este in stanga si in jos pe fata cazuta. Se vede un piton foarte subtire - odata asigurat acel piton se observa si altele inspre stanga. Plecarea din regrupare este bine sa se faca prin partea de jos a regruparii si o traversare mai expusa, decat sa se urce pana la baza surplombei si sa se coboare pe langa perete. Traversarea are un singur pas la un moment dat unde este necesara o miscare mai intinsa. In continuare traseul urmeaza o zona de escalada verticala, care m-a scos pe o zona inierbata - senzatia fiind neplacuta din cauza lipsei asigurarilor. Din zona inierbata a urmat o lespede oblica spre stanga, destul de larga, ca un trotuar, incastrata in stanca ca si un horn; practic in dreapta stanca se surplomba peste aceasta lespede; dupa cam 10-12m am ajuns in a 2a regrupare, aflata pe o brana ingusta si marcata de 2 ancore alaturate.
In lungimea a 3a a plecat iar Mke cap - plecarea din regrupare este mai delicata - si datorita faptului ca este un pas chiar la inainte sa asiguri prima bucla. Plecarea din regrupare se face pe o fata inclinata care se desprinde din perete putin mai sus. Practic e o fata care ulterior se transforma intr-un diedru oblic spre stanga. Tot acest diedru continua inclinat spre stanga, iar in partea dreapta ai senzatia ca vine peste tine tot peretele Tancului Mic. Ascensiunea este dificila si ghemuita. Nu-ti vine sa iesi din diedrul inclinat care formeaza ca un fel de horn, pentru ca in stanga este fata verticala, expusa si fara prize evidente - dar nici inaintarea prin acest horn nu este facila. Pasul acestei lungimi este dat de capatul acestui horn. Caci pe masura ce inaintezi, el pierde forma de diedru initiala si devine din ce in ce mai mult un horn oblic. Capatul hornului este marcat de o stanca verticala, ca un turn, incastrata in perete. Acest turn rotund trebuie depasit printr-o traversare spre stanga, expusa deoarece se paraseste hornul si putin surplombata. Exista prize bune, singura problema am intampinat-o la iesirea din horn si angajarea cu picioarele pe fata turnului. Acolo am folosit o pana incastrata in hisura din horn - se pare ca s-a potrivit de minune - stia cel care a intepenit-o acolo de ce. Dupa depasirea acestui nou obstacol, regruparea deja este vizibila, la capatul unei alte sectiuni de escalada verticala pe niste blocuri putin surplombate.
In regrupare peretele Tancului Mic se continua deasupra cu un diedru impresionant si usor surplombant, sau inspre stanga pe o fisura care depaseste oblic, o burta formata de fata stancii.

In aceasta regrupare am fost foarte dezorientati - nu am reusit sa corelam informatia din topo, cu realitate pe care o vedeam si cu pasajele pe care le catarasem deja. Am fost convinsi amandoi ca am depasit pasul de 7-, desi parca Mke nu l-a simtit ca fiind asa tare. Conform topo-ului traseul s-ar fi continuat vertical si cu o mica traversare spre dreapta, in schimb pitoanele mergeau spre fisura din stanga, iar vertical in sus nu mai era nimic. In ultima lungime am plecat eu cap si am continuat escalada spre stanga, oblic vertical, inspre fisura care traversa peste burta. Acest pas, ofera putine prize la maini si la picioare si este expus. M-am simtit obosit asha ca dupa fiecare miscare m-am odihnit in szelb. Practic este un pas pe lungimea a 5-6 miscari si 3-4 pitoane. Dupa aceasta traversare, pe care am identificat-o in cele din urma ca fiind pasul de 7-, traseul a continuat ascensiunea vertical peste niste blocuri si o zona putin inierbata, care m-a condus la baza unei fete cazute si spalate; deasupra este copacul marcat ca locul pentru fumat. Stiam ca din acest punct nu mai este mult si mai e un singur pas de 6. Nu am mai regrupat la copac si am continuat ascensiunea spre saua Tancului Mic - lucru pe care aveam in mica masura sa-l regret. La copacul "pentru fumat" nu este regrupare, dar se poate improviza cu ajutorul a 2 ancore chimice - una se afla pe fata de stanca unde este si copacul, cealalta este pe o fata aflata in stanga, care formeaza si un diedru. Sunt cam 4m intre cele doua ancore, dar s-ar fi putut face o regrupare, mai ales ca si locul este foarte plat. In schimb am continuat, am intrat in diedru care are o singura miscare, dar este asigurat cu o ancora si 2 pitoane. Dupa cam alti 5m de catarare am iesit de pe stanca si urmand inca 5m o poteca am ajuns in saua Tancului Mic. Aici am gasit doar 2 pitoane vechi, batute pe o fata si pe alta a celor doua stanci care formeaza saua. Asa ca ultima regrupare a fost intr-un piton, asigurat la alti 5m in alt piton.
Mke a avut ambitia si forta sa treaca pasul de 7- la liber - insa nu fara emotii ;)
Din saua Tancului Mic, ne-am retras, traversand pe fata dinspre valea Costilei, spre stanga, cam vreo 30-40m, pe o poteca aeriana, cu cateva treceri expuse si cu un singur piton. La capatul potecii este un copac cu un piton in el si o cordelina de siguranta. Din acel copac am facut un rapel de 20m, care ne-a dus in valcelul Pietros, la capatul peretelui Tancul Mic. La ora 1530 terminasem traseul.

Cheile Turzii

http://picasaweb.google.com/vlad.barjovanu/CheileTurzii#

Catzarare in Cheile Turzii la sfarsitul lunii Aprilie. Am plecat 4 din Buc (MihaiMk, Adi, Andi si eu) - acolo ne-am intalnit cu alti 3 bucuresteni (Silvia, Corina si Rudi). In prima zi am intrat in traseul Creasta Sansil dificultate 3A cu 5+ la liber si ceva pasaje de artificial pe care nu le-a simtit nimeni ;). Senzatia din traseu a fost data de Mig-ul 21 care a trecut razant peste creasta in care eram noi! Intrarea in traseu este putin mai sus decat poteca normala a cheilor.

Creasta Sansil

Adi la intrarea in traseu

Adi incepe traseul cu o escalada verticala nu foarte dificila pe un perete. Inaintarea se face usor oblic spre stanga, pana cand peretele se termina in creasta - cam pe acolo este prima regrupare - foarte buna pe o brana unde am incaput 3 oameni. Urmatoarea lungime era marcata pe topo ca una foarte lunga, dar nestiind exact cat de lunga, am preferat sa mai regrupam o data in cam 10m, chiar in locul unde peretele catarat pana in acel moment se termina si incepe evident creasta sansil. Este preferabil sa se regrupeze acolo, deoarece corzile trec peste muchii si creste in aceasta lungime scurta. Urmatoarea lungime am continuat-o eu. Catararea incepe chiar pe creasta, ulterior se continua usor oblic spre dreapta si se catara in perete. Aceasta este cred cea mai intinsa si sustinuta lungime cu asigurari mai rare - am incercat sa mai pun o nuca ici si colo, pentru a mai rupe linia de 6-7m fara asigurari sub mine :). Lungimea se termina impreuna cu verticala crestei sansil. Din regrupare, mai sunt inca 2 lungimi care sunt aproape orizontale, fara dificultati tehnice, dar totusi expuse si asigurate rar. Nuci si anouri sunt folositoare pentru a mai asigura in fisuri sau pe dupa un colt de stanca. Traseul se termina pe o panta inierbata, unde apar si primii copaci. Ne-am retras prin dreapta, pe o poteca destul de evidenta, care ne-a adus in poteca cheilor in cam 15 minute.

Dupa-amiaza am trecut apa pe malul celalalt al cheilor si am schimbat si echipele. Adi si Mihai au intrat in Coltul Vestic eu cu Andi si Ileana am incercat traseul Scoala Turdeana - pentru ca Ileana era la primul ei traseu lung. Din pacate in acest traseu a intrat alta echipa chiar cu 5minute inaintea noastra. Am discutat cu ei, si ne-au indrumat in traseul Creasta Frumoasa, in acelasi perete cotat la general tot cu 3B. Pe topo am vazut ca prima lungime era marcata cu A1, dar am considerat ca ne descurcam asa ca am intrat eu cap si Andi cu Ileana secunzi fiecare pe o semicoarda. Traseul incepe pe un perete de cam 30m, surplombat si brazdat de fisuri verticale si alveole. Catararea pana la primul piton este expusa dar simpla. Dupa prima asigurare se intra direct in surplomba si catararea devine accentuat dificila. Nu mi-a iesit la liber asha ca m-am ajutat de bucle sa trec cam 15 metri de catarare artificiala pana la intrarea intr-un horn mic, care m-a scos deasupra surplombei. Imediat s-au rarit si asigurarile, dar si escalada s-a domolit - desi prima impresie a fost ca inca sunt pasi dificili pana in regrupare. Am regrupat pe o brana comoda care marcheaza terminarea peretelui si inceputul crestei - foarte evidenta - subtire si cu pereti care se intalnesc in unghi destul de mic. Andi si Ileana au inceput si ei ascensiunea, dar Ileana nu a reusit sa treaca pasajul surplombat. Trebuie sa recunosc ca pentru un incepator nu a fost cea mai buna alegere acest traseu. Am coborat-o pe Ileana la baza, si am continuat cu Andi care a ajuns langa mine in regrupare. Traseul a continuat cu lungimea a 2a parcursa integral pe creasta - prin catarare alternativa pe unul din cei 2 pereti, sau chiar prin incalecare direct pe muchie. Asigurarile foarte rare si roca putin friabila au facut aceasta lungime foarte palpitanta. Cat timp catararea s-a facut exclusiv pe muchie m-am simtit destul de expus. Sfarsitul acestei lungimi, si urmatoarea lungime, au trecut din muchie, in perete printr-o traversare oblica in dreapta. Tot in lungimea a 3a a fost si un pas dificil tehnic, printr-o traversare foarte delicata pe o fata spalata. Ulterior escalada s-a terminat printr-un horn care ne-a scos sus in platou. Din platou, aveam in dreapta Turnul Ascutit si ne-am retras, urmarind o poteca chiar in directia turnului si a unui grohotis imens. Am coborat pe langa grohotis si am ajuns inapoi in padure, unde am mai avut de coborat o placa stancoasa cu ajutorul unui cablu fix. In lipsa cablului se impune un rapel de 10m.

A doua zi am optat, la indicatiile lui Rudi (mersi!) sa intram in traseele Jgheabului 3B si Erasmus Nyárády 4A. Practic la baza traseului Erasmus se ajunge printr-un valcel aflat la iesirea din traseul Jgheabului - ideal pentru a nu pierde mult timp cu trecerea de la un traseu la altul.
Dimineata a inceput greu totusi, abia la ora 10 a intrat Adi in Jgheabului, urmand sa plece apoi Mihai secund. Intre timp alte doua echipe au ocolit traseul nostru, si au urcat pe poteca cu gandul de a intra direct in Erasmus. Avea sa fie aglomeratie - clar. Adi a incurcat putin linia traseului si ulterior s-a retras de la mijlocul primei lungimi - nu s-a simtit in forma. Prima lungime din acest traseu este cotata 6+ la liber. Mihai a continuat de unde s-a oprit Adi si au trecut mai departe - pe la 11 am intrat si eu cu Andi in traseu. Prima lungime am intrat eu cap - este un perete lat, inalt cam de 30-35m, care se termina intr-o sa, care reprezinta gura de varsare a unui valcel cu grohotis. Practic cataratorii sunt destul de expusi la caderi de pietre, mai ales cand mai este o echipa in fata lor. Aceasta lungime este asigurata foarte bine - nu exista scara de pitoane, dar nici nu ai pasaje de 6-7m fara asigurari. Escalada ca si orientare este simpla - verticala putin orientata spre dreapta, pana cu 6-7m sub regrupare, unde se traverseaza spre stanga si se atinge regruparea reprezentata de 2 spituri montate chiar in peretele stang al valcelului. Pasul lungimii incepe chiar inainte de traversare si se termina in regrupare. Urmatoarea lungime o reprezinta ascensiunea valcelului - ce se intinde cam pe 40m. Valcelul are o inclinatie de cam 30grade maxim, dar este intrerupt de 2 sau 3 saritori. Toate sunt identice - fete concave, spalate, care trebuie depasite in catarare prin presiune pe peretii valcelului - pe fetele spalate neexistand nici o priza acceptabila. In tot valcelul au fost 4 pitoane, incluzandu-le pe cele 2 din regruparea din capat. La a doua saritoare, am fost constrans sa montez o nuca, pentru ca ultimul piton era la 9m in spate, iar urmatorul piton era la inca 1m dupa iesirea de pe fata spalata. Din fericire, am curatat o fisura de pamant si pietricele si am intepenit o nuca atat de bine, incat Andi a fost nevoit sa foloseasca briceagul pentru a o recupera.
Din aceasta regrupare, am continuat legati in coarda inca 10-15m pana la primi copaci ce au inceput sa apara in valcel. Acesta isi schimba aspectul, dintr-un valcel stancos si plin de grohotis, intr-o oaza de verdeata. Din acel punct am continuat ascensiunea pe o poteca, care a intersectat din dreapta, poteca utilizata de echipele care ne-au ocolit dimineata. Continuand in sus poteca, ajungem la baza traseului Erasmus Nyárády. Din pacate era destul de tarziu cand am ajuns, si in traseu deja era un blocaj. Mihai a ajuns in prima regrupare, unde echipa care era deja in traseu, se intorcea pentru ca secundul din acea echipa nu a reusit sa treaca un pas in lungimea a 2a. Cat am stat cu Andi la baza, in regruparea a 2a erau deja 3 oameni: Adi, Mihai si secundul pacatos, iar capul acelei echipe tocmai facea rapel pe lungimea a 2a. Am considerat inoportuna prezenta a inca 2 oameni in acea regrupare, deja "inghesuita". Am coborat pe poteca care ne-a dus inapoi in valcelul Jgheabului Fioros, caci asa se numeste. De la intrarea in valcel, am mers pe poteca spre stanga cum coboram, si am trecut prin "Furca" o fereastra in stanci, care ne-a scos intr-un punct de belvedere. De acolo am admirat vis-a-vis peretele Vulturilor si cuibul lor parasit, aflat in mijlocul peretelui. Dupa alte 10min de coborare am ajuns in poteca cheilor.