Fisura suspendata

E 23 iulie si urc la Costila cu Tudor Dumitrache. Saptamana aceasta vorbisem cu Adi sa urcam duminica traseul Fluturele de piatra din Peretele vulturilor. Adi era "liber" doar duminica, eu, in mod surprinzator, aveam tot weekendul la dispozitie pentru "activitati" montane. Ne-am facut planuri, doar ca vremea ni le-a dat peste cap. De luni am urmarit prognoza in continuu si de la o zi la alta, vremea pentru duminica era din ce in ce mai instabila - averse cu descarcari electrice. Nu suna bine - mai ales pentru un traseu dificil. Primul 5B... hmm, ne hotaram undeva pe miercuri ca nu mai putem urca duminica la Costila si ramane pe alta data. Dar eu ce sa fac? Am un weekend complet liber si sa stau acasa nu e o optiune - toate celelalte we sunt planificate - vacanta, mini-vacanta, nunta, zile de nasteri :-D.

Intamplator ma suna Tudor sa-mi zica ca ar vrea sa mai vina la catarat. El se re-accidentase la panou in urma cu vreo 3 saptamani si de atunci a luat o pauza. Ii spun ca vroiam sa urc la Costila, dar vremea e urata duminica - in schimb sambata e 50/50. "Perfect! Duminica eu plec in vacanta, dar sambata putem merge! Ce vrei sa facem? :-)"

Sunt incantat - am sa merg la Costila in cele din urma. Iar duminica am sa ma duc cu bicicleta la Azuga - unde o sa fie Namo inca de vineri! Super!

Ma intalnesc joi la panou cu Tudor si ii spun la ce trasee ma gandesc: in Costila as face Lespezile din peretele vaii albe 5A sau Fisura Suspendata din peretele policandrului tot 5A. Mai luam in considerare Rasnoavele, in caz ca e vremea mai instabila. In cele din urma ne hotaram la "Suspendata" - Tudor nu a mai urcat la Costila de mai bine de 10 ani (pe cand eu abia descopeream Costila). Mi-ar place sa merg in peretele vaii albe, dar e un perete dificil - trebuie sa te misti repede, sa stii cum sa ajungi la el si sa stii retragerile foarte bine; retragerile din acest perete sunt dificile, expuse, lungi si obositoare. Consider ca nu e oportun sa urcam acolo. Fisura suspendata este mai ok - am mai fost acolo o data cu Mke, anul trecut - si ne-am retras din cauza caldurii insuportabile, a espadrilelor stramte si pentru ca nu aveam nici o asigurare mobila la noi. Retragerea nu am parcurs-o, dar am inteles foarte bine descrierea de la Catalin Serban si sunt convins ca ma voi descurca.

Il sun pe Adi si ma duc joi seara sa iau semi-corzile, frienduri, nuci, anouri, carabe. Adi imi preda cu mare grija setul de 5 nuci DMM offset - este foarte incantat de ele si ma avertizeaza ca daca pierd vreuna, ma trimite iar in Anglia sa-i cumpar alta :-). Ok, deal!

Sambata dimineata la 5 am sunt in picioare - bagajul e in masina de aseara. M-am chinuit vreo 2h aseara sa-mi fac bagajul cat mai bine impartit astfel incat sa fiu complet pregatit pentru 2 zile distincte - sambata la Costila in traseu si duminica la Azuga cu bicla! Am indesat si bicla in masina, dupa ce am demontat scaunul lui Radu. Nu vreau sa las bicla pe masina cat urc la Costila de frica hotilor de bicle. La 6.00 am plecat - mergem fiecare cu masina lui si urmeaza sa ne intalnim la Busteni. Am mers f repede - de nerabdare. La 730 ajung in Busteni si il astept pe Tudor. Ies din masina cat sa mananc un sandwich si imi dau seama cat este de frig - ma uit la termometru: 12 grade... Incep sa ma intreb daca am haine groase la mine :-)

Mergem la hotel Silva unde pentru 8ron / zi imi las masina in parcarea pazita a hotelului. Mi se pare corect - in plus ii rog pe paznici sa fie atenti la bicicleta din masina :-). Poate sunt "deplasat" dar mi-am legat bicla cu antifurtul de scaunul de la masina. Cred ca orice hot care ar fi incercat sa sparga geamurile ca sa fure bicicleta, ar fi ramas masca! :-D

Plecam cu masina lui Tudor la caminul alpin. Aici avem parte de o scena de cascadorii rasului. O masina logan albastru, (indentica cu a lui Tudor) ajunge pe strada si urca sus - pana se termina strada; am ramas amandoi uimiti - aveai impresia ca vor sa urce in padure cu masina. Parcheaza masina langa trotuar, insa foarte aproape de urmatoarea masina parcata mai jos. Strada este in panta - o panta foarte accentuata. Nu le convine locul de parcare si se hotarasc sa plece. Un baiat se da jos sa evalueze distanta pana la urmatoarea masina...hmm, mica. Se hotarasc ca trebuie actionat rapid si in forta. Soferul incearca sa plece in tromba (fara frana de mana) - masina arunca pietrele de pe drum in toate partile; am noroc ca tocmai imi reglam casca, si raman intreg - ma ascund dupa o masina, chiar in timpul in care baietii lovesc din plin masina parcata mai jos. Ma uit la Tudor, el la mine - ne apuca rasul - bine ca suntem intregi. Uite, vii la munte, si risti sa fii calcat de masini in padure! Cum nu sunt genul care sa cred in semne, horoscop, stele, soare, luna, etc. singura mea grija este sa-i spun lui Tudor sa ne grabim, pentru ca am pierdut ceva timp cu toata aceasta experienta!

Am plecat spre Costila. Urcam constant, fara oprire. Am hotarat sa nu facem nici un popas pe drum. Mancasem fiecare cate un sandwich de dimineata - era suficient cat sa ajungem la Costila. Incet trecem de Valea Alba, trecem de Sfatul Uriasilor, depasim Valcelul Pietros si ajungem langa Valea Costilei si refugiu. Nu vrem sa mergem la refugiu asa ca o tinem tot in sus fara oprire. Ma uit la ceas e 920 si sunt langa Tancul Mic. Wow, plecasem la 8 si in 1h20 am ajuns la Tancul Mic - asta da record personal. Continuam sa urcam pe poteca, pe langa Tancul Mic, iar in dreptul traseului Veverita, ne oprim. Am hotarat sa lasam lucrurile de care nu avem nevoie, aici ascunse sub jnepeni. Accesul la baza peretelui se face prin stanga, cum urcam pe Valcelul Pietros, iar la intoarcere vom veni direct de sus, din capatul valcelului. Ascundem acolo husele corzilor, un flexor, mancare, apa si doua tricouri. Plecam spre perete. Stiu cum se ajunge pentru ca am fost acolo cu Mke - mergem cu incredere si cam dupa alte 30 min ajungem pe Brana Policandrului - prima mare brana care strabate peretele pe la baza lui de la un capat la altul. Stabilesc cu Tudor sa intru eu primul in traseu, si vedem pe parcurs cum se simte - daca mergem cap schimbat, sau daca merg eu cap tot traseul. Primele doua lungimi le stiu - asa ca nu mai stau la discutii si plec.

Schita traseului	Intrarea in prima lungime

Intrarea este interesanta - depasesc o mica placa prin stanga si apoi intru pe un horn - care la inceput are ceva asigurari, dar iesirea nu mai este asigurata. Stau bine in sprait si cu incredere trec acest mic pas. Prima lungime este foarte scurta. Urmeaza lungimea a 2a - brana care urca oblic spre stanga peretelui. Anul trecut am mers cap pe aceasta lungime si nu mi-a placut - este friabila in a doua jumatate si tot acolo asigurarile sunt muult mai rare. Anul trecut nu aveam mobile la mine - acum am. Oare va fi vreo diferenta? Am inima stransa, pentru ca imi aduc aminte ca anul trecut m-am uitat dupa locuri de pus un anou sau o nuca (daca as fi avut) - si nu am vazut nimic. Plec. Ajung in zona farmitata si ma uit in spate - ultima asigurare e cam departe. Vreau sa pun o nuca sau un friend dar nu am unde. Chiar nu am. Mi-e frica sa ating stanca, sa nu cada! :-) E o pierdere de timp sa mai caut fisuri pentru mobile - plec mai departe. Din nou cu emotii termin lungimea. E clar, nu ai ce sa faci mai mult in lungimea asta! Vorba lui Mke, nu stiu cum urci acolo toamna sau iarna, cand firele de iarba sunt uscate sau lipsesc cu desavarsire. Acum vara ele au fost cele mai bune prize de pe lungime - folosite la regula celor 30 de fire :-).

Regruparea a 2a	Tudor la finalul LC2
La plecarea in LC3

Tudor vine nervos - s-a rupt brana sub greutatea pasilor sai! :-) Fara sa vorbim hotaram sa plec tot eu mai departe.

Despre lungimea a 3a stiam ca la plecare urmeaza o zona fara pitoane si cu 2 opitiuni de a urca. Speram sa fac alegerea corecta :-) Plec prin stanga grotei din regrupare, - la inceput sunt 2-3 pitoane care te conduc in stanga si putin in sus. Ulterior ajung pe o muchie - de unde observ in stanga o zona de blocuri putin surplombate si fara pitoane iar daca ma las in dreapta peste muchie vad mai sus o fisura tot fara pitoane. Hmm...decizii decizii. Ma hotarasc sa merg prin stanga spre blocurile putin surplombate, care formeaza si un diedru cu muchia pe care ma aflu. Catararea nu pare dificila si in plus sunt multe locuri in care pot sa pun asigurari mobile. Ma apuc de catarat zona, si la mijloc ma opresc intr-o pozitie foarte buna, stand in diedru si intepenesc o nuca sanatoasa. Ma uit cat de bine s-a asezat nuca offset a lui Adi - sunt multumit, ceea ce ma linisteste si imi da incredere. Plec mai departe si catar peste blocurile surplombate fara nici o grija - nici nu imi pasa ce o sa apara dupa ele, pentru ca am nucile la mine :-D. Nu am mai avut nevoie de nuci, pentru ca imediat dupa ce am depasit zona, au reaparut pitoanele. Toata lungimea 3a a fost o escalada naturala foarte placuta, cred ca gradul 5-6. Bine asigurata, mai putin zona amintita mai sus. Finalul lungimii ma scoate in Brana Suspendata, a doua mare brana care brazdeaza peretele policandrului. Finalul lungimii este mai slab asigurat si putin friabil - oarecum deja ma asteptam - cand vine vorba de brane. Ies in brana, ultima asigurare o am sub mine, nici nu mai stiu unde si ma uit la perete - nici o asigurare. Pfiu, ce ma enerveaza - mai am vreo 4-5m pana ajung la perete, stau pe pernite de iarba, printe blocuri de stanca friabile si cel mai bun prieten al meu pare sa fie un bradut, aflat imediat in stanga liniei pe care ma aflu. Ma duc tinta la el, pun un anou in jurul lui si il rog sa ma "tina" si pe mine :-). Stau si ma uit la perete si ma intreb unde sa ma duc? In stanga, in dreapta - brana e imensa si nu vad nici o asigurare. Scot schita si ma uit pe ce a desenat Adi (am luat schita traseului conturata de el pe fotografia peretelui); am incredere in schitele sale pentru ca avem acelasi mod de a gandi / vedea / intelege traseele. Din schita imi dau seama ca de la bradut, ar trebui sa ma duc in sus pana la perete, apoi sa cobor pe langa perete, spre stanga, sa depasesc o muchie si apoi sa urc iar in sus spre stanga. Zis si facut; dupa ce depasesc muchia, deasupra mea se iveste marele diedru al fisurii suspendate! Wow, imi zic, e ceva! Dupa ce imi revin din contemplare, imi arunc repede privirea la baza diedrului, si da, aici vad regruparea! Tudor vine mai greu - il aud cum e destul de nervos - mai ales pe espadrile, care ii aluneca! Lungimea 3 se catara preponderent in tehnica de diedru, la aderenta pe stanca. Daca nu incarci picioarele bine sa apesi cu mare presiune pe perete, atunci ai senzatia ca vei aluneca si urmeaza sa cazi. Iar Tudor, de la accident nu mai are asa mare incredere in picioare...

In tot acest timp, norii au acoperit cerul. Nici nu ploua, dar nici cald nu e. Ba chiar frig. Eu sunt in pantaloni 3 sferturi si cand mai bate o rafala de vant, cam tremur cat sunt in regrupare. De aceea vreau sa ma misc! Il intreb pe Tudor cum se simte - il vedeam cam amarat si nervos pe papuci. Din Brana Suspendata, te poti retrage spre stanga si sa iesi din perete. Nu e usor, dar daca ploua sau unul din echipa nu mai poate, e o optiune valabila. Tudor spune ferm sa-i dam inainte, daca eu simt ca pot sa termin traseul. Ma uit in sus, urmeaza o lungime tare - probabil cea mai tare; norii sunt la fel - nici mai multi, nici mai putini. Ok, am sa plec mai departe - daca nu ploua si terminam lungimea, traseul este ca si gata!

LC4 sub tavan	Din LC4
Expunerea din LC4	Tudor la finalul LC4

Lungimea a 4a incepe pe un diedru, lung cam de 15-20m. In diedru catararea nu este dificila, insa diedrul se termina cu un mic tavanel, care trebuie depasit prin stanga sa. Ceea ce inseamna ca trebuie sa ies din diedru si sa ma angajez cu picioarele pe fata stanga. In descrierea lui Bivuac, scrie ca in aceasta lungime trebuie sa fii atent la morcovi, care tractionati axial ies; in schimb tractionati perpendicular in jos sunt zdraveni. Hmm, am citit si acasa textul si nu imi imaginam ce o fi vrand sa spuna - care morcovi? O fi vreo "metafora" - aluzie la morcovii cu frunze de care stau atarnati iepurii la fundul tau? :-D Nope..Bivuac nu a facut nici o aluzie - a vorbit de pitoanele, probabil tip morcov, de la baza tavanului si imediat dupa la iesire. Cand am pus mana pe ele sa le asigur am vazut ca intr-adevar, trase de-a lungul axei, ies din perete. Valeu, incep sa ma treaca gandurile si sudorile. Ma uit la piept, am anoul pregatit cu nuci si frienduri. Ok, e timpul sa fii calm imi zic - inca ma mai tine mana, asa ca scot caraba cu nuci si incep sa probez - nuca norocoasa. Ma misc destul de repede si pun o nuca - imi vine in minte vorba lui Laurentiu Anghel "cand pui o asigurare mobila, cu timpul, iti vei da seama imediat daca va tine sau nu; nu e nevoie sa tragi de ea cu toata forta". Ma uit la nuca mea si simt cum imi creste increderea. Aveam dreptate! Stii... simti. Ma gandesc si la friendul pe care l-am pus in lungimea a 3a la blocurile fara pitoane - cand a venit Tudor mi-a spus ca l-a gasit pe coarda; el se lasase in corzi la un momentdat, inainte sa ajunga la el, si tensiunea din corzi l-a smuls din perete. Acel friend cand l-am pus nu mi-a dat acelasi sentiment de incredere - simteam ca nu sta prea bine.. dar l-am lasat pentru ca mai pusesem si o nuca.

Depasesc tavanul si continua o ascensiune destul de solicitanta pana in regrupare. Expunerea in acest loc al traseului este maxima. Cand te uiti sub tine, nu mai e nimic decat "void". Imi vine in minte "Touching the void" - heh, ma linistesc; la mine nu e nici 1% de greu precum le-a fost baietilor. Regruparea este una aeriana si incomoda. Este pe o mica placa cazuta - si stau destul de mult in ham. A fost intr-adevar lungimea cea mai dificila a traseului - a confirmat-o si Tudor din plin, care a venit destul de greu, dar a venit in siguranta. Regruparea este singura care nu are spit de pana acum. De fapt exista un spit 5m mai sus - pentru cine doreste, se poate merge pana la spit, pusa o asigurare in el si apoi coborat inapoi in regrupare. Mie mi s-au parut solide pitoanele - batute cu simt de raspundere, pana la inel. In plus am mai pus o nuca, care a intrat excelent intr-o fisura.

Urmeaza ultima lungime a traseului - a 5a.

Plecarea in LC5	Plecarea in LC5

Se pleaca in sus tot pe fisura pana stanca din dreapta se surplombeaza si se "pravale" peste fisura obturand-o. Acolo este un alt pas, in care trebuie sa ies din fisura si sa ma angajez intr-o catarare delicata direct peste fata de stanca. Imi este din ce in ce mai frig si sunt cam vlaguit - imi este foame si nu am mancat inca nimic de dimineata; accelerez putin ritmul si fara sa realizez cum, ma trezesc in Brana Interzisa la doua pitoane cu inele uriase, plasate putin in stanga. In dreapta in alti 5m se vede iesirea in Creasta Vulturilor. Regrupez si il astept pe Tudor. Mi se face foarte frig si ma imbrac cu windstoper-ul. Daca nici el nu ma incalzeste, nu mai am nici o alta haina la mine - e ultima sansa :-). Imi pun bocancii, in timp ce il filez pe Tudor pe autoblocare. Sosetele imi sunt fleasca si reci. Cand le pun in picior ma apuca tremuratul asa ca le dau jos si imi pun direct bocancii. Pe moment incep sa ma simt mult mai bine - fac ceva miscari de incalzire si ajunge si Tudor! Uha! Ii zic sa mearga el mai departe pana in creasta si il filez, urmand sa vin si eu. Nu e de acord si spune ca putem strange corzile. Nu ma gandesc prea mult, si facem asa. In timp ce urc ultimii 5 metri din brana pana in creasta imi dau seama ca am facut o tampenie! "Unless walking, carry a rope!" iar eu in acel moment nu mergeam, ci urcam un bloc de piatra!

Adi e mult mai atent la lucrurile astea! Trebuie sa ma educ si eu!

Pe creasta cu jnepeni	La iesirea din traseu
Peretele Costilei	Pe creasta cu jnepeni

Din creasta vulturilor admiram impunatorul perete al Costilei iar in spate Valea Prahovei. Vremea s-a mai imbunat - norii s-au cam risipit asa ca ne permitem luxul de a savura victoria! Din creasta coboram putin pana intr-o poteca si apoi o luam in directia platoului. Nu se poate cobora direct, pentru ca in fata noastra se deschide un valcel cu saritoare. Dupa 5min de urcat, ajungem la capatul valcelului, pe unde poteca trece de partea cealalta. De acolo incepem sa coboram spre creasta cu jnepeni, care se vede foarte bine, in partea stanga cum se coboara. Se vede la fel de bine si surplomba pe sub care trebuie sa treci, pentru a intra pe creasta. Descrierea lui Bivuac este perfecta! In scurt timp coboram pe creasta cu jnepeni - pe o poteca destul de clara, dar expusa. Trebuie atentie foarte mare - in stanga poti sa pleci in Valea Costilei aflata la vreo 50m, iar in dreapta cred ca este inceputul hornului negru - un alt valcel prapastios. La un moment dat poteca de pe creasta dispare, direct in jnepeni in partea dreapta a crestei cum coboram. Ma uit in jos, valcelul s-a domolit, nu mai vad nici o saritoare, iar mai jos a aparut un mic tanc plin de jnepeni, care formeaza o sa - ideala pentru continuarea coborarii! Ma apuc sa descatar din creasta, tinandu-ma de jnepeni; am avut de coborat 2 fete de stanca cam de 5-6m fiecare, apoi am mai prins iar poteca si in cam 5 min am ajuns in sa. De acolo este evidenta o singura optiune, sa mergi spre dreapta. Deja saua in care ma aflu, este situata fix deasupra Tancului Mic si imediat in stanga Peretelui Vulturilor, cum stau si ma uit spre Tancul Mic. Prin dreapta iesim pe o brana, care ne conduce deasupra Valcelului Pietros si langa peretele Vulturilor, aproape de intrarea in creasta Vulturilor, pe la baza hornului negru. Hornul asta e tare "negru" - si am auzit de multe echipe carora li s-au blocat corzile de rapel in horn. Tocmai de aceea am si ales sa ne retragem prin creasta cu jnepeni si sa nu facem rapel prin hornul negru. Brana merge pana la baza peretului, si pe langa perete exista posibilitatea sa cobori cu atentie in Valcelul Pietros. Am ales optiunea sa descataram si sa nu facem rapeluri. Nu stiu daca a fost bine - descatararea este anevoioasa si trebuie mare atentie la cateva saritori. Dupa ce mai depasim vreo 2 saritori, ma hotarasc sa facem un rapel - mai sunt cel putin 50m pana la Tancul mic si mergem destul de greu. Gasesc un copac solid, si facem rapel pe ambele semicorzi. Un rapel lung si rapid, care ma scoate in dreptul Tancului Mic, fix in poteca care ne-a condus spre Brana Policandrului la baza peretelui.

Aventura noastra nu s-a terminat, asa cum am fi crezut. Intorsi in poteca din valcel, ne oprim in dreptul traseului Veverita unde ne-am lasat restul bagajelor. Tudor ma anunta ca nu mai avem tricouri, mancare, iar in bidonul cu apa mai sunt 2 guri - luam fiecare cate una si asta a fost tot. Suntem amandoi un pachet de nervi! Dar asta e, o luam la vale - o sa bem apa la izvor. In dreptul refugiului ma uit si vad ceva rosu si alb agatat afara in cuierul de la refugiu. Il intreb pe Tudor daca tricoul lui era rosu - al meu sigur era alb. Ii zic sa ma astepte, arunc rucsacul si ma duc la refugiu. Acolo gasesc tricourile dar nici urma de mancare sau apa. Intreb pe baietii din refugiu daca stiu ce s-a intamplat si nu aflu nimic. Se ofera sa-mi dea mancare, dar nu imi mai este foame! Iau tricourile si plec inapoi la Tudor.

Coboram prin padure la pas grabit si intr-un final ajungem la masina. Pe la 9 seara ne despartim la hotelul Silva, unde mi-am regasit masina si bicicleta in siguranta. Suntem bucurosi si multumiti de reusita - a fost un traseu pe cinste!

Eu plec la Azuga sa-mi caut cazare - a doua zi merg sa ma plimb cu bicicleta cu Namo.