Duminica, pe 15 iunie am plecat cu Andi in Rasnoave sa facem traseul Moldoveanu, 5A, 7- r.p., A1, 6 lungimi de coarda. Am ajuns in chei pe la ora 9 pe un vant puternic si destul de frigut - desi termometrul de la bord indica 17 grade. Ne-am pregatit arsenalul - am avut 26 de bucle echipate, 12 nuci si 3 frienduri. Traseul are o lungime de 7-, doua lungimi complet artificiale A1, doua lungimi de 6/6+ si inca o lungim usoara. Din informatiile primite ne asteptau ceva probleme la plecarea in lungimea a 2a, apoi o regrupare proasta si ceva probleme de orientare la inceputul ultimei lungimi.
Am pus in rucsac jumatate de litru de apa, scaritele pentru ca asa am fost sfatuit, un snickers, si cateva anouri, bucati de cordelina si ceva mobile pe care aveam in plan sa le folosesc in ultimele lungimi - mai rar pitonate. La ora 10 urcasem povarnisul care duce la baza impunatorului perete, care se desfasoara pe un semicerc insirand de la stanga la dreapta trasee impresionante din ce in ce mai tari: Cezar Manea 4B, Moldoveanu 5A, Sulfinele 5B, Surplombele de Aur 6A. Practic de la stanga la dreapta, traseele cresc constant in dificultate si in expunere, dar din pacate si gradul de friabilitate creste la fel. Acesta a fost si motivul pentru care am ales traseul Moldoveanu in schimbul traseului Sulfinele; acesta din urma a fost recomandat ca un traseu mult mai frumos si mai predispus catararii libere - dar este mai prost asigurat si mai friabil in primele 3 lungimi.
In sfarsit - am ochit traseul si prima lungime - un diedru frumos, care urmeaza o fisura dispusa pe toata lungimea; diedrul surplombeaza putin si se termina printr-o arcada a unui tavan - escalada se face pe sub tavan, lateral stanga pana se atinge regruparea. Lungimea aceasta am mai parcurs-o de cel putin doua ori, ca si antrenament de escalada si am fost foarte linistit si relaxat. Am parcurs-o la liber - doar m-am odihnit de doua ori in szelb.
Regruparea este foarte bine asigurata - fiind pe doua spituri noi si doua pitoane vechi. Din pacate, comoditatea regruparii lasa de dorit - practic am stat atarnat in ham deasupra tavanului pe care il traversasem. La plecarea in lungime, hotarasem cu Andi in cazul in care nu depasim jumatatea semicorzilor de 50m, sa continui si urmatoarea lungime; eram foarte tentat sa fac asha, doar ca nu mai aveam suficiente asigurari pentru urmatoarea lungime - iar aceasta care urma este o lungime foarte artificiala. Am regrupat, dar inainte sa vina si Andi, am intrat putin si in a doua lungime - motivarea a fost ca a doua lungime incepe direct pe o zona de catarare artificiala, fara nici o priza evidenta de catarare naturala. Iar primul piton accesibil si urmatorul spit erau inutilizabile - pitonul avea inelul rupt iar spitul avea gaura urechii prea mica si carabiniera nu intra prin ea. Asa ca eram nevoit sa asigur direct in al 3lea piton, aflat insa la o distanta considerabila deasupra - cam 3-4m. M-am folosit de o bucata de coarda, atarnata in pitonul al 3lea din lungime; m-am ridicat foarte mult pe picioare, am tinut puternic sub mine, asigurarea din regrupare si intins la maxim am agatat bucata de coarda intinsa; prins cu o mana de acea coarda, am pus picioarele la aderenta pe stanca si am reusit sa ma ridic pe coarda, lunga cam de de 1 metru, pana la pitonul al 3lea al lungimii. Am asigurat acolo si urmatorul piton, dupa care Andi, m-a coborat inapoi si am pregatit regruparea.
Dupa ce a ajuns si Andi in regrupare am plecat mai departe, pe cele doua asigurari deja montate din lungimea a 2a. Toata lungimea a doua a fost un artificial nesfarsit - la inceput cu miscari apropiate si pitoane dese, la sfarsit pitoanele fiind din ce in ce mai departe si pe miscari intinse. Lungimea incepe vertical pe 5-6m si continua o traversare oblica spre stanga pana cu 4 asigurari sub regrupare; aceste ultime asigurari au fost si cele mai intinse miscari si zona in care am reusit sa mai folosesc si cateva prize naturale pentru ascensiune. Am reusit sa trec lungimea fara scarite, destul de incet insa. Regruparea este aeriana, in ham, si doar pe pitoane - 4 pitoane asezate in linie pe verticala, putin in stinga fata de linia pe care se continua traseul mai departe. Am organizat regruparea, si am legat toate pitoanele prin anouri si bucle. Atarnand in ham deasupra unei caderi de 50m, am inceput sa-l filez pe Andi; corzile stranse, atarnau in hau sub mine, pe o lungime de cam 25m si fluturau in bataia vantului. Vantul care ne-a insotit de dimineata, s-a intetit si ridica deseori corzile inapoi pana in dreptul nostru. Senzatia de expunere era totala. Andi a inaintat folosind scaritele si nu putine au fost momentele in care vantul ii zbura scarita sau il misca cu tot cu scarita in perete.
Catararea in aceasta lungime a fost lipsita de placerea escaladei naturale si de bucuria miscarii pe stanca, in schimb a fost o placere a senzatiilor extreme. In regrupare, m-am inteles cu Andi sa ne dam jos; pentru el a fost foarte obositor iar psihic s-a simtit depasit de expunerea traseului si de regruparile in ham. In timp ce imi spunea toate aceste lucruri a si scapat scarita din mana, care a parcurs cei 50 de metri pana in fundul cheilor intr-o clipita. Este o senzatie foarte ciudata sa vezi un lucru cazand in hau, in timp ce esti intr-un traseu de alpinism :).
Dupa ce ne-am odihnit o clipa am inceput sa organizam retragerea. Ne-a fost simplu pentru ca am avut doua semicorzi de 50m pe care le-am innodat si le-am trecut printr-o cordelina si un piton; cordelina am legat-o si pe ea prin doua pitoane apropiate. Am lasat corzile in vale si au ajuns bine pana jos. Primul a plecat Andi si doar dupa 5 metri de rapel a ramas suspendat in aer, departe de perte - tot rapelul pana jos a fost atarnat pe un fir de ata intre cer si pamant! O senzatie de viata incomparabila! Mi-a placut acest rapel - singurul lucru neplacut a fost faptul ca reverso nu a franat suficient de bine coborarea; totusi m-am simtit in siguranta cu ajutoru shuntului in care am si ramas suspendat de cateva ori pentru ca nu puteam sa mai blochez coborarea.
In final aceste doua lungimi din traseu mi-au lasat impresii contradictorii - prima este o catarare libera foarte frumoasa si o senzatie de siguranta, a doua este o lungime artificiala nesfarsita si titanica si cu o senzatie de expunere totala. As vrea sa intru din nou in acest traseu cand voi avea timp si sa-l termin, pentru senzatii!
Am pus in rucsac jumatate de litru de apa, scaritele pentru ca asa am fost sfatuit, un snickers, si cateva anouri, bucati de cordelina si ceva mobile pe care aveam in plan sa le folosesc in ultimele lungimi - mai rar pitonate. La ora 10 urcasem povarnisul care duce la baza impunatorului perete, care se desfasoara pe un semicerc insirand de la stanga la dreapta trasee impresionante din ce in ce mai tari: Cezar Manea 4B, Moldoveanu 5A, Sulfinele 5B, Surplombele de Aur 6A. Practic de la stanga la dreapta, traseele cresc constant in dificultate si in expunere, dar din pacate si gradul de friabilitate creste la fel. Acesta a fost si motivul pentru care am ales traseul Moldoveanu in schimbul traseului Sulfinele; acesta din urma a fost recomandat ca un traseu mult mai frumos si mai predispus catararii libere - dar este mai prost asigurat si mai friabil in primele 3 lungimi.
In sfarsit - am ochit traseul si prima lungime - un diedru frumos, care urmeaza o fisura dispusa pe toata lungimea; diedrul surplombeaza putin si se termina printr-o arcada a unui tavan - escalada se face pe sub tavan, lateral stanga pana se atinge regruparea. Lungimea aceasta am mai parcurs-o de cel putin doua ori, ca si antrenament de escalada si am fost foarte linistit si relaxat. Am parcurs-o la liber - doar m-am odihnit de doua ori in szelb.
Regruparea este foarte bine asigurata - fiind pe doua spituri noi si doua pitoane vechi. Din pacate, comoditatea regruparii lasa de dorit - practic am stat atarnat in ham deasupra tavanului pe care il traversasem. La plecarea in lungime, hotarasem cu Andi in cazul in care nu depasim jumatatea semicorzilor de 50m, sa continui si urmatoarea lungime; eram foarte tentat sa fac asha, doar ca nu mai aveam suficiente asigurari pentru urmatoarea lungime - iar aceasta care urma este o lungime foarte artificiala. Am regrupat, dar inainte sa vina si Andi, am intrat putin si in a doua lungime - motivarea a fost ca a doua lungime incepe direct pe o zona de catarare artificiala, fara nici o priza evidenta de catarare naturala. Iar primul piton accesibil si urmatorul spit erau inutilizabile - pitonul avea inelul rupt iar spitul avea gaura urechii prea mica si carabiniera nu intra prin ea. Asa ca eram nevoit sa asigur direct in al 3lea piton, aflat insa la o distanta considerabila deasupra - cam 3-4m. M-am folosit de o bucata de coarda, atarnata in pitonul al 3lea din lungime; m-am ridicat foarte mult pe picioare, am tinut puternic sub mine, asigurarea din regrupare si intins la maxim am agatat bucata de coarda intinsa; prins cu o mana de acea coarda, am pus picioarele la aderenta pe stanca si am reusit sa ma ridic pe coarda, lunga cam de de 1 metru, pana la pitonul al 3lea al lungimii. Am asigurat acolo si urmatorul piton, dupa care Andi, m-a coborat inapoi si am pregatit regruparea.
Dupa ce a ajuns si Andi in regrupare am plecat mai departe, pe cele doua asigurari deja montate din lungimea a 2a. Toata lungimea a doua a fost un artificial nesfarsit - la inceput cu miscari apropiate si pitoane dese, la sfarsit pitoanele fiind din ce in ce mai departe si pe miscari intinse. Lungimea incepe vertical pe 5-6m si continua o traversare oblica spre stanga pana cu 4 asigurari sub regrupare; aceste ultime asigurari au fost si cele mai intinse miscari si zona in care am reusit sa mai folosesc si cateva prize naturale pentru ascensiune. Am reusit sa trec lungimea fara scarite, destul de incet insa. Regruparea este aeriana, in ham, si doar pe pitoane - 4 pitoane asezate in linie pe verticala, putin in stinga fata de linia pe care se continua traseul mai departe. Am organizat regruparea, si am legat toate pitoanele prin anouri si bucle. Atarnand in ham deasupra unei caderi de 50m, am inceput sa-l filez pe Andi; corzile stranse, atarnau in hau sub mine, pe o lungime de cam 25m si fluturau in bataia vantului. Vantul care ne-a insotit de dimineata, s-a intetit si ridica deseori corzile inapoi pana in dreptul nostru. Senzatia de expunere era totala. Andi a inaintat folosind scaritele si nu putine au fost momentele in care vantul ii zbura scarita sau il misca cu tot cu scarita in perete.
Catararea in aceasta lungime a fost lipsita de placerea escaladei naturale si de bucuria miscarii pe stanca, in schimb a fost o placere a senzatiilor extreme. In regrupare, m-am inteles cu Andi sa ne dam jos; pentru el a fost foarte obositor iar psihic s-a simtit depasit de expunerea traseului si de regruparile in ham. In timp ce imi spunea toate aceste lucruri a si scapat scarita din mana, care a parcurs cei 50 de metri pana in fundul cheilor intr-o clipita. Este o senzatie foarte ciudata sa vezi un lucru cazand in hau, in timp ce esti intr-un traseu de alpinism :).
Dupa ce ne-am odihnit o clipa am inceput sa organizam retragerea. Ne-a fost simplu pentru ca am avut doua semicorzi de 50m pe care le-am innodat si le-am trecut printr-o cordelina si un piton; cordelina am legat-o si pe ea prin doua pitoane apropiate. Am lasat corzile in vale si au ajuns bine pana jos. Primul a plecat Andi si doar dupa 5 metri de rapel a ramas suspendat in aer, departe de perte - tot rapelul pana jos a fost atarnat pe un fir de ata intre cer si pamant! O senzatie de viata incomparabila! Mi-a placut acest rapel - singurul lucru neplacut a fost faptul ca reverso nu a franat suficient de bine coborarea; totusi m-am simtit in siguranta cu ajutoru shuntului in care am si ramas suspendat de cateva ori pentru ca nu puteam sa mai blochez coborarea.
In final aceste doua lungimi din traseu mi-au lasat impresii contradictorii - prima este o catarare libera foarte frumoasa si o senzatie de siguranta, a doua este o lungime artificiala nesfarsita si titanica si cu o senzatie de expunere totala. As vrea sa intru din nou in acest traseu cand voi avea timp si sa-l termin, pentru senzatii!
